Honda Montesa CRM 450R

Autor: Oraan Mărculescu 24 ian. 2008 Motociclete noi

Honda este cel mai mare producător de motociclete la nivel mondial iar Italia este cea mai mare piaţă de motociclete de pe Bătrânul Continent. În anii ’80 Honda a cumpărat Montesa, un producător italian specializat în motociclete de trial. În prezent HM adică Honda Montesa se ocupă cu vânzarea de motociclete off-road ultra-specializate derivate din modelele de serie ale gigantului nipon. CRM este denumirea atribuită motocicletelor de supermoto dezvoltate din modelele seriei CR, iar CRM450R este una dintre cele mai extreme astfel de motociclete omologate pentru uz stradal.

Plecând de la CRF-ul de 450 cmc specialiştii italieni au creat o motocicletă supermoto de competiţie care respectă toate reglementările pe care trebuie să le respecte pentru a putea circula pe drumuri publice.
Inima acestei motociclete este motorul monocilindric de 449 cmc. Echipat cu un carburator Keihin FCR şi cu o distribuţie SOHC cu patru supape, motorul oferă un maxim de 51,4 CP. Este o valoare ce va pune un zâmbet ironic pe faţa unui proprietar de supersportivă dar care va face să tresalte inima oricărui motard, mai ales dacă menţionăm că masa proprie abia trece peste 100 kg (109 kg la gol).

Distribuţia unicam foloseşte un singur arbore cu came. Acesta antrenează direct asupra celor două supape de admisie şi prin intermediul unor culbutori asupra supapelor de evacuare. Toba de evacuare a fost înlocuită cu una care respectă noile regelemetări ale FIM legate de poluarea fonică. Totodată, noul final HM oferă prestaţii mai bune la turaţii joase şi medii. Pentru a stoarce toate resursele acestui motor, centrala electronică a sistemului de aprindere "citeşte" treapta de viteză şi alege automat una dintre cele trei cartografieri memorate. Oferind un cuplu maxim în treapta întâi, flexibilitate în a doua şi turaţie mare în ultimele trei trepte.

Cei peste 51,4 CP sunt dezvoltaţi la 9.000 rpm însă zona roşie începe abia la 11.270 rpm, o turaţie ameţitoare pentru un monocilindru. Pentru a echilibra cât de cât vibraţiile inerente unei asemenea arhitecturi a motorului s-a apelat la serviciile unui arbore de echilibrare. Ambreiajul multidisc umed trebuie să asigure trecerea a nu mai puţin 46,9 Nm către roata spate şi pentru a face faţă unei asemenea solicitări oala ambreiajului şi placa de presiune au fost recalibrate şi au primit un tratament termic. S-a urmărit mărirea duratei de viaţă a ambreiajului, un aspect care la motocicletele de motocros (cum este şi CRF450) nu primeşte prea multă atenţie.

Cadul din aluminiu de la CRF a rămas în esenţă neschimbat însă la nivelul suspensiilor s-a intervenit în scopul întăririi aestora. Furca inversată Showa de 47 mm a primit valve noi pentru o amortizare mai rigidă, piston cu frecare redusă, dar şi arcuri mai dure. Pe spate amortizorul cu gaz împreună cu sistemul Pro-Link asigură basculei din aluminiu o cursă de 320 mm.
Roţile de 21" respectiv 18" de la motocicleta enduro au fost înlocuite cu roţi capabile de ceva mai multă agilitate pe asfalt, ambele cu jante de 17". Anvelopele sunt tipice pentru un motard stradal de 450 cmc:  120/70 pe faţă şi 150/60 pe spate.

O cursă de motociclete se poate câştiga pe acceleraţie dar la fel de bine se poate pierde la finele linie drepte, pe frânare. Pentru a fructifica surplusul de aderenţă, HM a optat la serviciile unui producător recunoscut mai ales pentru componentele de biciclete: Magura. Aceştia au furnizat întregul sistem de frânare frontal de la pompa radială până la etrierul cu patru pistoane şi prindere radială şi la discul de 320 mm, în vreme ce pe spate s-a păstrat sistemul original Nissin.
Una din problemele pe care le are o motocicletă proiectată pentru motocros când rulează pe asfalt este instabilitatea. Pentru a îmbunătăţi comportamentul motocicletei pe zonele rapide HM a adoptat un amortizor de direcţie.
Fără nici o protecţie aerodinamică şi cu un motor care vibrează mai ceva ca o moară cu ciocănele CRM 450 R nu este în nici un caz o motocicletă de turism. De aceea rezervorul de numai 7,2 litri nu este neapărat un neajuns. Cu asemenea preformanţe HM CRM 450 R atinge coarda sensibilă a multor motarzi însă toate acestea vin cu un preţ: 9.650 Euro. Rafinamentul costă, chiar dacă vorbim de un producător de masă.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide